Ce ne face pe noi a fi noi?

Energia de viata? Experientele pe care le traim si ne dam seama defapt ce sunt?

Subconstientul, constientul? Procentajul de creier care difera la fiecare persoana aparte?

Conform budistilor, fiecare suflet se renaste intr-un alt corp, nu neaparat de aceeasi fel, sau specie? Energia vietii ar insemna ca este o constanta care se manifesta ciclic, dar caracterul persoanei, evolueaza, si din cauza ca ia mai multe forme fizice, isi acumuleaza experientele in toate situatiile posibile, nu constentizate, ci in subconstient.

Singura posibilitate de a activa subconstientul in general, la orice om, este in somn, in vise. Visele sunt de fapt exercitii, care tin subconstentul in miscare, dar experientele ii influenteaza activitatea, si in ce directie evolueaza. Trairile, forta de suflet, si puterea de control asupra vietii persoanei decid, daca subconstientul evolueaza, sau se destrama.

Fiecare persoana se naste cu o personalitate proprie. Desi lumea sustine ca toti se nasc cu aceeasi daruri, dotari, si caracteristici, trairile si experientele ne ajuta, sa ne perfectionam pe unii, altii pe alte dotari, personalitatea sta la baza, deoarece personalitatea ne decide in ce directie ne acumulam experientele, si fiecare experienta cum o intelegem si o aplicam. Considerand adevarat cele mentionate, ar insemna ca toti se nasc deja cu caracteristici predefinite, care cu trecerea timpului vor fi perfectionate, nu neaparat voit.

Vointa ne trage in care directie evoluam, vointa, fiind si influentata de persoane si lumea din exterior, plus curiozitatea de a cunoaste, de a realiza, de a ajunge mai buni in lucruri, care par dificile pentru unii, si pentru noi sunt foarte usor de atins.

Orice om invata pana la ultima clipa de viata. Asta inseamna ca pe noi ne defineste pe o parte si intelegerea de intamplari, dreptul de a hotara daca sunt aplicabile pentru noi, sau nu, asta demonstrand cunoasterea de sine, mintea lucida, dar mai este o influenta, care la unii nu se constentizeza, fiind obisnuite ca reflexe, astea fiind instinctele. Orice instinct se bazeaza pe experiente traite inainte, de exemplu daca atingi ceva fierbinte, deja din reflex iti tragic mana, sa te aperi. Instinctele la toti sunt la fel, fiind singurele caracteristici generale a omului definite. Diferenta este cum se manifesta. Asta deja atinge personalitatea, experienta, dar si influentele exterioare positive sau negative receptate.

Ce inseamna a fii cineva? Numele pe care-l porti, harurile pe care le ai, puncturile forte cu care te nasti si le slefuiesti? Personalitatea defineste omul, dar numai in particularitatiile lui, pentru persoana respectiva, restul fiind comune, de exemplu zodia chinezeasca si astrala. Diferenta este doar experienta si momentele de inspiratie de intelegere a lor, si de aplicarea solutiilor constientizate. Taisul celalt a cutitului, sau in cazul asta, a personalitatii is influentele interne. Sentimentele pot fii considerate de exemplu. Sentimentele ne influenteaza pe termen considerabil de scurt, daca luam ca si cotaj o durata de viata. Ne conduc la solutii nu neaparat, care tin de personalitatea noastra, ci care ni se par solutii plauzibile in situatia data. Majoritatea fiind solutii gresite, si ireversibile. Fiecare sentiment are o forma negativa si una pozitiva. Depinzand de situatie, si de ce alte sentimente este influentat, hotararile luate sunt ori negative, ori desigur pozitive. Dar ce decide, ce este negativ sau pozitiv? Definitii imprastiate intre oameni? Predefinitii facute de o masa mai puternica?

O masa intotdeauna intinde spre rau. Eu consider, ca simplul fapt ca putem sa legam o situatie aparuta cu experientele noastre, putem sa decidem cu care sentimente sta in legatura, si putem sa ne decidem statutul in situatia data, ne face pe noi defapt noi. Pe scurt, faptul ca putem sa facem legaturi intre sentiment si mintea lucida, legaturi logice, rationale, si sa aplicam trairile si experientele accumulate, ne definesc pe fiecare dintre noi. Hotararile luate sunt rezultatul inevitabil, care tine echilibrul in ecuatia de a gandi si a trai viata.

Fiecare personalitate este puternica. Dar in momentul cand apare iluzia de comparatie, se hotaraste care este puternica sau care este slaba. Niciodata nu se va auzi ca: ”este slaba, deoarece…”, ci se aude: ”este mai slaba ca…”. Ca sa echilibrezi ceva iti trebuie punct de comparatie. Dar in momentul in care personalitatea unui om devine punctul asta, deja nu mai este comparative, ci este degradare, defavorizare, si in unele cazuri chiar si distrugerea lui. O personalitate puternica porneste din sine, dar o personalitate slaba foloseste imaginea creata despre un  caracter puternic, incercand sa-l copieze, fiind incapabil sa-l depaseasca din dotariile personale.

Ce este prezentul? Momentul in care ne punem intrebare asta si ne gandim la el.. 

Unde incepe si unde se termina, de fapt personalitatea noastra?

Mintea? Sufletul? Ce ne defineste pe noi ca persoane? Sau personalitatea si trairile zilnice? Sau modul in care ne folosim de ceea ce am primit de la Mama Natura? Si de aici misterele subconstientului. Unde si cand se manifesta? Oare este doar bagajul acumulat din vechile timpuri si transmis pe cale cosmica din generatie in generatie? Vise, cosmare, premonitii? Nu sunt oare acestea manifestari ale subconstientului acumulat pe parcursul a mai multor vieti?

Sa revenim la subiect. Ceea ce ne defineste pe noi ca oameni, ca persoane este exact asta: personalitatea si experienta acumulata constient. De cand ne nastem incepem sa ne cladim o anume personalitate. Influentata mai mult sau mai putin de elementele exterioare, ajungem in acel punct al vietii in care personalitatea noastra este definita. La unii le ia mai mult timp, la altii mai putin, asta in functie de influente si de deciziile luate la nivel individual. Legaturile pe care ni le facem cu alte persoane, impactul pe care il au in viata noastra, ceea ce ni se impune, ceea ce ni se cere, evolutia personalitatii are un traseu sinusoidal, alternand de asemenea si cu parti de linie dreapta, in care ne simtim si in siguranta dar si vulnerabili. Paradox, nu-i asa? Pe aceste linii drepte evolutia stagneaza, dar se sedimenteaza, se cristalizeaza, si isi ia locul in noi.

Credinta, destinul, viitorul, lucruri care nu pot fi explicate usor, momentele de tristete, de bucurie, de apatie, toate acestea se imbina si “ajuta” dezvoltarea, sau regresul personalitatii noastre.

Influentele exterioare, de cele mai multe ori ajung sa aiba o contributie atat de mare incat ne modificam partial personalitatea, astfel incat sa corespunda “cerintelor de piata”. Ca si cum viata si ceea ce ne defineste se pot comercializa, ca mai apoi sa fie modificate dupa bunul plac al “cumparatorului”. Toate acestea nu fac decat sa nu mai fim noi insine, ci devenim marionete a unor personalitati mai puternice, care ne fac tot odata sa ne complacem in situatia respectiva egal ca ne place sau nu. Dar ca orice pahar in care picuram apa, la un moment dat se umple si se revarsa, si ajungem in situatia in care dintr-o personalitate pasiva sa ajungem una competitiva.

Instinctele si simturile, acumulate sau dobandite, fie ca ne-am nascut cu ele, fie ca le-am invatat, ele sunt cele care definesc personalitatea noastra precum si uzul lor in diferite circumstante. Si totusi cea mai mare contributie la dezvoltarea noastra ca personalitate o are experienta acumulata in timpul vietii. Ea ne face mai intelepti , chiar daca unele capacitati mentale au ramas mai reduse.

O alta latura a dezvoltarii personalitatii, care este definitorie pentru fiecare om in parte o au sentimentele. Fie ca jonglam cu ele, fie ca le atribuim o anumita importanta, ajungem ca sa ne dam seama ca de fapt ele sunt cele care desi sunt vitale pentru dezvoltarea noastra le aordam cea mai mica atentie.

          Fiecare moment al vietii ne invata cate ceva. Fie ca e intr-un mod placut, sau mai putin placut, fie ca e mai brusc sau mai lin, ajungem sa vedem ca personalitatea cu care ne-am nascut a fost modificata intr-atat incat am devenit unici, si ca doua personalitati care par a fi asemanatoare, sunt de fapt cu atat mai diferite cu cat ne defineste pe noi ca indivizi.

          Incapatanarea, vointa acerba de a ne impune asupra celorlalti, egoismul ne fac sa avem o personalitate mai puternica, mai impunatoare. Tot odata personalitatea noastra nativa se imbina perfect cu ceea ce dobamdim in timpul vietii, punandu-ne pe un piedestal mai inalt sau mai putin inalt in ierarhia sociala.

          Nu de putine ori ne vedem pusi in situatia in care ne intalnim cu personalitati mai puternice decat a noastra, sau poate mai slabe. Ce facem atunci? Renuntam fara lupta in cazul celor puternice, sau distrugem pe cei mai slabi si le impunem personalitatea noastra si cine si ce suntem noi.

          E adevarat, fiecare ne facem un ideal de cum am dori ca persoanele care ne inconjoara, sau celel cu care ne legam afectiv sa fie la un anumit standard. Dar daca cerintele noastre au un efect distrugator decat unul benefic? Cu ce ne alegem? Suferinta? Singuratate? Frica? Merita oare un moment de incapatanare, si de impulsivitate, toate acestea?

          Sunt momente si momente in viata in care ne vedem nevoiti sa gandim cu o anumita latura a personalitatii noastre. Momente in care este vital de a gandi cu partea rationala, momente in care nu e mai putin vital de gandi cu partea sentimentala sau chiar sa gandim cu ambele in egala masura. In majoritatea cazurilor alegem gresit. De ce? Pentru simplul fapt ca personalitatea noastra este in asa fel contruita, incat nu putem distinge cu ce sa gandim in acel moment, rezultand o decizie eronata si cu efecte negative asupra celor din jur la fel si asupra noastra.

          Intelepciunea batraneasca. Acei batrani, pe care ii vedem stand cu ochii pierduti in zare, si care par sa fie rupti de realitatea din jur, e suficient sa le ceri un raspuns la o intrebare simpla dar totusi, paradoxal, complicata. De cele mai milte ori, toata scoala, tot bagajul de cultura generala, acumulata in anii de studiu sunt egali cu zero.

...continuarea inceputului...

Pentru inceput...